TRADITII  DE POMENIRE

 

Pomeniri

Pomenirile de dupa inmormantare   

Biserica ne invata ca viata omului nu se sfarseste odata cu moartea trupului. De aceea, crestinii nu-si uita mortii dupa ingroparea lor, ci se preocupa de rugaciuni pentru ei si de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuala a mortilor in Biserica Ortodoxa sunt urmatoarele:

•     La 3 zile   dupa moarte  (care coincide, de regula, cu ziua inmormantariii), in cistea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a Mantuitorului a treia zi.

•     La 9 zile dupa moarte , “ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al noualea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostrii”.

•     La 40 de zile (sau sase saptamani ), in amintirea Inaltarii la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, “pentru ca tot asa sa se inalte si sufletul raposatului la cer”.

•     La trei, sase si noua luni,  in cinstea Sfintei Treimi

•     La un an,  dupa exemplul crestinilor din vechime care in fiecare an praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo.

. In fiecare an pina la 7 ani.
 

Nu se fac parastase

•  în ziua celor   12 praznice mari (împărăteşti)   = ( † )

•  săptămâna brânzei:

•  în Postul Mare se fac parastase doar sâmbata

•  săptămâna mare

•  săptămâna luminată

•  perioada Naşterea- Botezul Domnului

 

Ce sunt pomenile si ce rost au ele?

Pomenile sau praznicele mortilor sunt mesele care se fac în cinstea si pomenirea mortilor. Ele sunt ramasite ale vechilor agape sau mese fratesti, cu care era împreunata în vechime slujba înmormântarii.
Despre ele pomenesc vechile rânduieli bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli (Cartea VIII, cap. 44), si alte scrieri vechi crestine: «Noi îi poftim pe saraci si nevoiasi la ospat, pentru ca astfel serbarea noastra sa devina pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine placuta lui Dumnezeu».
Tot pomana se numeste si orice fapta de milostenie facuta pentru pomenirea si folosul mortilor, ca de pilda hainele sau lucrurile care se dau saracilor si care sunt binecuvântate de preot printr-o molitva deosebita.
 

Ce este si ce închipuie coliva, care se face la înmormântari si parastase?

Coliva închipuie însusi trupul mortului si este totodata un semn vazut al credintei noastre în înviere si nemurire, deoarece este facuta din boabe de grâu, pe care Însusi Domnul le-a înfatisat ca purtând în ele icoana sau asemanarea învierii trupurilor: dupa cum bobul de grâu, ca sa încolteasca si sa aduca roada trebuie sa se îngroape mai întâi în pamânt si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai întâi se îngroapa si putrezeste, pentru ca sa învieze apoi întru nestricaciune (Ioan 12,24; I cor. 15, 36 s.u.).
De aceea, la binecuvântarea colivei de catre preot, si anume, când se cânta «Vesnica pomenire», rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu coliva, leganând-o pe mâini, în semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru închipuie si gustarea din coliva, dupa binecuvântarea ei. Acelasi rost îl are si coliva simpla, neînsotita de vin, adusa de cei vii în biserica la ziua numelui lor, spre cinstirea si pomenirea praznicului sau sfintilor sarbatoriti în acea zi sau spre pomenirea mortilor care poarta numele acelor sfinti. Ea se binecuvinteaza de catre preot fie seara, la sfârsitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfârsitul Liturghiei, dupa rugaciunea Amvonului, printr-o rugaciune deosebita: «Doamne, Cela ce ai facut toate cu cuvântul Tau...».
 

De ce se pune lumânarea aprinsa în mâinile celui ce trage sa moara?

Pentru ca lumina este, pe de o parte, calauza sufletului pe calea cea fara de întoarcere, risipind întunericul mortii, iar pe de alta parte ea închipuie pe Hristos si Evanghelia Sa, caci El a spus: "Eu sunt Lumina lumii. Cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vietii" (Ioan 8,12; II cor. 4,4,6). Având deci lumânarea în mâinile sale, omul trece la cele de dincolo împreuna cu Hristos si având cu el "lumina vietii" celei vesnice, pe care a primit-o de la botez. Viata pamânteasca a crestinului începuta cu Hristos se sfârseste astfel tot cu El, pentru a se prelungi în ceruri lânga El. Lumânarea aceasta ne aminteste totodata de pilda celor cinci fecioare, si anume de candelele aprinse cu care cele cinci fecioare întelepte au întâmpinat pe mirele lor la miezul noptii (Matei 25,1-13).
Aceeasi însemnare o au si celelalte lumini si sfesnice care ard împrejurul sicriului, precum si lumânarile aprinse care se dau celor ce iau parte la slujba înmormântarii sau la parastas.
 

De ce se trag clopotele bisericii când moare cineva?

Ca sa vesteasca si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei i-a parasit, sa-i îndemne la rugaciune pentru iertarea pacatelor lui (de aceea toti zic: «Dumnezeu sa-l ierte!») si sa le aduca si lor aminte ca toti sunt muritori. Glasul clopotului ne duce cu gândul la trâmbita cu care îngerul va vesti sfârsitul lumii si scularea din morminte, la înfricosata Judecata de apoi (Matei 24,31; I Cor. 15,52; I Tes. 4,16).
 

Ce înseamna sarutarea cea mai de pe urma, pe care rudele, prietenii si cunoscutii o dau celui repausat?

Aceasta este pecetea dragostei si a unirii, ce leaga pe cei vii cu cei morti si totodata semnul iertarii si al împacarii prin care ne luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi. De aceea, în timpul acesta se cânta frumoasele si înduiosatoarele podobii: «Veniti, fratilor, sa dam mortului sarutarea cea mai de pe urma...» si celelalte, în care Biserica ne zugraveste din nou piericiunea si vremelnicia vietii pamântesti si ne aminteste ca toti vom muri si ne îndeamna sa ne rugam cu totii pentru iertarea si odihna celui raposat.
 

Ce înseamna: «Vesnica pomenire», care se cânta repausatului la sfârsitul slujbei înmormântarii, la punerea în mormânt si la parastase?

Prin aceasta ne rugam lui Dumnezeu ca, pe de o parte, El sa-Si aduca pururea aminte de cel raposat, cum s-a rugat tâlharul pe cruce: "Pomeneste-ma, Doamne, întru împaratia Ta!", iar, pe de alta, noi, cei vii, sa pastram o neîntrupta aducere aminte de dânsul, sa nu-l lasam în uitare, ci sa-l pomenim totdeauna, rugându-ne pentru dânsul.
 

De ce preotul, la coborârea sicriului în groapa, arunca peste el prima lopata de tarâna, în forma de cruce?

Întâi pentru a ne aduce aminte de cuvântul Domnului: "Ca pamânt esti si în pamânt te vei întoarce" (Fac. 3,19).
Al doilea, pentru a mângâia pe cei ramasi în viata ca, chiar în pamânt, trupul celui raposat ramâne tot sub puterea si ocrotirea lui Dumnezeu, deoarece, precum zice Psalmistul: "Al Domnului este pamântul si plinirea lui, lumea si toti cei ce locuiesc într-însa" (Ps. 23,1). Sau, precum ne învata Sf. Apostol Pavel: "Caci de viem, Domnului viem, si de murim, Domnului murim; deci, sau de viem sau de murim, ai Domunului suntem" (Rom. 14,8).


Pentru ce se pune cruce la capatâiul mortilor?

Pentru ca Sfânta Cruce este semnul credintei celui adormit, semnul lui Hristos si al biruintei Lui împotriva mortii. Crucea, care strajuieste deci mormântul crestinului, arata ca cel ce doarme sub scutul ei a adormit întru Hristos si cu nadejdea ca se va scula împreuna cu El la învierea cea de obste.

 

 


ASIGURAM TRANSPORT LA DOMICILIU CONTRA COST



Compozitie coliva:
- Arpacas
- Zahar
- Zahar vanilat
- Esenta de rom
- Coaja de lamaie
- Miez de nuca
- Ornata cu biscuiti, cruce de cacao si bomboane cacao de post.

Produsul se face la comanda , este proaspat si realizat dupa reteta traditionala.